Terapii

Terapii

Remedii florale Bach Sănătatea este zestrea şi dreptul nostru”Remedii-Originale-Bach

Ea este uniunea completă şi deplină dintre suflet, minte si corp; acesta nu este un ideal îndepărtat şi dificil de obţinut, dimpotrivă este un ideal natural şi accesibil, pe care mulţi dintre noi îl neglijează.” Dr Bach Dr Bach si-a dedicat viata descoperirii unui sistem de vindecare care sa includa o metoda blanda si naturala de tratament. A fost un doctor eminent, cu o deosebita experienta si educatie medicala. Dr Bach privea vindecare celorlalti nu ca pe o profesie, ci ca pe o arta, ca pe un dar divin.
La 19 ani îşi începe studiile medicale. Încă de pe vremea studenţiei Edward Bach a concluzionat că la pacienţi diferiţi, aceeaşi boală nu se vindecă întotdeauna cu acelaşi tratament. Pacienţii cu personalitate şi temperament asemănător răspundeau la acelaşi medicament, iar alţii de un alt tip aveau nevoie de un alt tratament pentru vindecare, deşi din punct de vedere medical sufereau de aceeaşi afecţiune. Un alt aspect sesizat era că uneori metodele clasice de vindecare erau mai dureroase decât boala în sine.

Dr. Bach dorea să o găsească o metodă de tratament:

• simplă, uşor de folosit,
• cât mai accesibilă,
• la îndemâna tuturor,
• complet nedureroasă şi blândă,
• fără reacţii neplăcute sau crize de vindecare.

Anul 1913 marchează începutul carierei sale medicale. În paralel cu munca de spital, trata pacienţi la un cabinet medical în Harley Street, o stradă celebră în Londra, unde-şi aveau cabinetele cei mai buni medici ai vremii sale. În căutarea unei soluţii, a încercat mai multe specializări, studiind Imunologia, iar ulterior Bacteriologia. S-a transferat ca bacteriolog la University College Hospital. A descoperit vaccinurile cunoscute astăzi în homeopatie sub denumirea de nosode intestinale Bach.
În iulie 1917 a fost operat de urgenţă de cancer. Vindecarea sa l-a ajutat să înţeleagă legătura strânsă care există între minte, emoţii, imunitate şi vindecare.
In martie 1919, a fost acceptat ca bacteriolog, la Spitalul de Homeopatie din Londra, unde va lucra timp de 3 ani. Principiul – Tratează pacientul şi nu boala – avea să devină pentru Dr Bach fundamentul unui nou sistem de terapie cu ajutorul plantelor.
La vârsta de 43 de ani Dr Bach lasă în urmă întreaga sa activitate de cercetare, vinde laboratorul şi porneşte spre Ţara Galilor pentru a-şi urma intuiţia. Dorea să descopere acele plante capabile să ajute în procesul de vindecare, preparate de Natura însăşi.
Într-o dimineaţă, în timp ce se plimba pe câmp i-a venit ideea că roua trebuie să conţină câteva din proprietăţile plantei. A adunat în sticluţe roua de pe mai multe plante, individual şi separat de la aceeaşi plantă crescând la umbră, dar şi la soare. Căldura soarelui era esenţială în extragerea proprietăţilor plantei, iar roua conţinea calităţi vindecătoare. Noua metodă de preparare trebuia să fie simplă. Aşa a apărut metoda soarelui. Dr Bach spunea: “Nu lăsaţi ca simplitatea acestei metode să vă reţină de la folosirea ei, pentru că veţi descoperi că pe măsură ce avansaţi în cercetările voastre, veţi înţelege mai bine simplitatea întregii Creaţii”.
În 1930, ca o introducere la noul sistem de terapie pe care dorea să îl promoveze, a scris “Heal Thyself” (“Vindecă-te singur”), în care explică cauza îmbolnăvirilor şi principiile vindecării. Dr Bach scria: “Boala este un fel de consolidare a unei atitudini mentale; este necesar să tratăm numai starea pacientului şi boala va dispărea”.
Ideea sa era prea nouă şi neobişnuită pentru a putea fi acceptată după standardele clasice. Întrucât printre colegii săi medici nu a putut găsi înţelegere şi interes pentru descoperirile sale, Dr Bach a început să-i înveţe cum să folosească remediile pe cei fără studii medicale. În consecinţă, Consiliul General al Medicilor l-a ameninţat cu excluderea din registrul medicilor. Trebuie spus că Dr Bach nu s-a conformat niciodată, considerând că plantele pe care le-a descoperit sunt uşor de folosit şi pe deasupra sunt complet nedăunătoare. Pe deplin convins de valoarea acestei terapii, confirmată prin numeroasele vindecări pe care le obţinuse deja, Dr Bach dorea să vină în ajutorul celor bolnavi: trimitea gratuit la diferite farmacii, remedii florale preparate de el însuşi, împreună cu indicaţiile lor, cu rugămintea ca acestea să fie distribuite la un preţ cât mai redus, pentru a putea fi la îndemâna tuturor celor care doreau să le folosească.
Ultimele 19 remedii aveau să fie găsite într-un alt mod. Cu câteva zile înainte de descoperirea plantei suferea el însuşi o stare mentală la o intensitate teribilă, uneori însoţită şi de afecţiuni fizice în forme severe. Spre exemplu, înainte de a descoperi Cherry Plum, a trebuit să îndure o durere insuportabilă, asociată cu o stare de disperare atât de intensă, ca şi cum viaţa nu ar mai fi fost posibilă fără a-şi pierde minţile. Căutând planta care să-i aline durerea, i-a atras atenţia un corcoduş înflorit. Soarele nu avea suficientă putere pentru a folosi metoda soarelui, iar rămurica avea şi o parte lemnoasă. Respectând acelaşi principiu al simplităţii, a ales o noua metodă şi, fierbând florile de corcoduş timp de o jumătate de oră, a obţinut remediul care i-a alinat suferinţa.
La începutul anului 1936 oboseala acumulată devine evidentă, Dr Bach având căderi şi reveniri ale vitalităţii. Numărul crescut al pacienţilor, corespondenţa sosită din întreaga lume şi pregătirea unei echipe care să îi continue munca îi lăsau foarte puţin timp pentru odihnă. Muncea din nou prea mult, dar era mulţumit: sistemul terapeutic pe care visase să îl găsească era acum desăvârşit. La un an dupa ce a declarat că metoda de tratament conţinând cele 38 de esenţe florale este completă, în seara zilei de 27 noiembrie 1936, în vârstă de 50 de ani, Dr Bach s-a stins liniştit în timpul somnului.

Cum acţionează remediile?“Acţiunea acestor remedii este de a creşte ne vibraţiile şi de a ne deschide canalele pentru a recepţiona Sinele Divin; de a umple natura noastră interioară cu acele virtuţi de care avem nevoie si de a elimina din noi defectele care ne dăunează. Remediile sunt capabile să ne înalţe şi să ne aducă mai aproape de spiritul nostru, asemenea muzicii de calitate sau a oricărui lucru măreţ care ne inspiră şi, totodată, să ne aducă pacea interioară şi să ne vindece suferinţele. Remediile tratează fără a ataca direct afecţiunile de care suferim, ci inundând corpul cu vibraţiile Naturii noastre Divine, în prezenţa căreia boala se topeşte precum zăpada la soare.” Dr Edward Bach

Mental Healing

energy-healing  Medicina moderna recunoaste dupa foarte multi ani ca te poti îmbolnavi  sau însanatosi în functie de gîndurile predominante pe care le ai în  mintea ta . Starea noastra naturala este una de sanatate. Mintea te  poate îmbolnavi,la fel de bine cum te poate însanatosi.
 Îti poti folosi mintea pentru :
 – a te mentine sanatos , tînar, cu un sistem imunitar  bun,pentru a avea un nivel energetic foarte ridicat si o  însanatosire rapida .
 – a scapa de dureri, a te recupera în scurt timp si cît mai complet
– a putea ajuta si vindeca de la distanta atît persoanele dragi tie, cunoscuti, cît si persoane necunoscute.
Reprogramarea ta pentru o sanatate mai buna,pentru a elimina toate obiceiurile si programele mentale negative se face la un nivel mental al mintii numit nivel THETA si prin intermediul imaginatiei folosind asa numitul ” Ecran Mental „
Poti învata de asemeni sa îti folosesti mintea pentru :
– a scadea în greutate
– a renunta la fumat
– a scapa de orice durere din corp
– a scapa de insomnie
– a prelua controlul deplin asupra corpului tau
– a invata sã îti controlezi mintea si astfel îti îmbunatatesti climatul mental printr-o gîndire pozitiva autentica
– a învata cum sa îti reprogramezi subconstientul pentru a trai viata pe care ti-o doresti.

Dupa cum stii gîndirea negativa cauzeaza probleme ,gîndirea pozitiva cauzeazã solutii,armonie,stare de bine generala. Îti poti schimba gîndirea controlîndu-ti starile mentale.
Schimband programele din subconstient ne schimbam viata. Acel 90% din timpul nostru, va fi acum ghidat de noi, prin noile alegeri, in conformitate cu cine suntem si cine ne dorim sa devenim.
Este cunoscut faptul ca marea majoritatea bolilor au cauze emotionale. Ele au la baza stresul. Stresul slabeste sistemul imunitar pentru ca activitatea mentala care alimenteaza stresul consuma enorm de multa energie vitala iar corpul nu mai are suficienta energie pentru a gestiona restul organismului, cu atat mai putin eventualele incursiuni nepoftite ale virusilor, bacteriilor, etc.

Pentru a elimina stresul si emotiile care ne disturba sanatatea si starea de bine e necesar sa ne uitam la sursa lor, iar sursa lor este intotdeauna in noi. In setul ce convingeri care ne formeaza perceptia asupra lumii care ne inconjoara. Considerati ca de fapt nu este nimeni si nimic de vina, este doar parte din umanitatea noastra. Nici eu, nici dvs. nu am ales mecanismul in care subconstientul nostru a fost implementat. Majoritatea programelor din subconstient le-am acceptat prin observare in trecutul nostru, in copilaria noastra, de la parinti pe linie genetica sau ne vin chiar din alte vieti (pentru cei deschisi la aceasta perspectiva). Acest automatism de a inregistra totul in memoria noastra fara a discerne si evalua daca ne este util un anumit punct de vedere functioneaza in copilarie, cand creierul nostru era in frecvente Theta, pana la varsta de 6 ani. Acest lucru inseamna ca traditionalul “cei 7 ani de acasa” sunt fundamentali in formarea oricarui individ. Fiecare cuvant spus unui copil se inregistreaza direct in subconstient, iar o idee repetata devine un program al suconstientului care apoi ne influenteaza viata. Dar acum maturi fiind este timpul sa actionam pentru a face curatenie si sa ne “dotam” creierul cu programe inteligente, moderne si care ne vor sprijini sa ne traim viata cu pasiune si iubire in fiecare zi.

EFT – Emotional Freedom Techniques

La baza metodei sta urmatoarea afirmatie:
“Cauza tuturor emotiilor negative este un blocaj in sistemul energetic al corpului.”
Aceasta metoda isi are originea in eforturile psihologului american Roger Callahan, care in anii ‘70 a reusit sa-si trateze pacientii folosind metode din medicina traditionala orientala si informatii din teoria cuantica a lui Einstein. Metoda sa (TFT – Thought Field Therapy) a fost preluata si imbunatatita de unul dintre studentii sai, Gary Craig, care este astazi cunoscut in toata lumea drept creatorul EFT – Emotional Freedom Techniques

Gary Craig este un inginer care a studiat timp de 40 de ani, stiinta psihologiei si sistemul energetic al corpului. Calitatea vietii cuiva este direct legata de sanatatea sa emotionala iar sanatatea emotionala este fundatia pe care se sprijina increderea in sine. Aceasta convingere sta la baza muncii lui Gary Craig. In anii ’90, acesta l-a contactat pe Dr. Roger Callahan – psiholog in California de Sud – pentru a afla despre metoda lui de lucru in psihoterapie si obtinerea sanatatii mentale, cu ajutorul unei metode ce consta in bateri cu varfurile degetelor, la capetele meridianelor energetic ale corpului.

Organismul nostru are o natura profund electrica si acest lucru este evidentiat nu numai de felul in care se simte durerea instantaneu in corp, transmisa electric prin nervi, la creier. Curgerea electricitatii (energiei) in corp este masurata si de aparatele encefalograf si electrocardiograf care inregistreaza activitatea electrica a creierului, respectiv a inimii, iar cand aceasta activitate inceteaza inseamna ca energia nu mai circula, iar noi incetam a mai exista in forma fizica.

Plecand de la metoda Dr. Callahan, Gary Craig a dezvoltat sistemul Tehnicilor de Eliberare Emotionala (traducerea din engleza a termenului Emotional Freedom Techniques, pe scurt EFT – cum este larg cunoscut in intreaga lume). Esenta din spatele EFT consta in afirmatia “Cauza tuturor emotiilor negative este existenta unei intreruperi in circuitul energetic al corpului”.
Cum actioneaza EFT – Tehnicile de Eliberare Emotionala (TEE)EmotionalFreedomTechnique
Pentru a intelege mai bine acest lucru, putem compara curgerea energiei prin corpul nostru cu aceea care trece printr-un televizor. Atat timp cat electricitatea trece prin televizor, in mod normal, sunetul si imaginea sunt clare. Daca in schimb, s-ar intrerupe circuitele, s-ar produce un “zzzzzt” electric.
In mod similar, cand sistemul nostru energetic se dezechilibreaza (ceea ce ar reprezenta pasul 1) se petrece un effect de “zzzzzt” in interiorul nostru (pasul 2) si apare emotia negativa (pasul 3). De cele mai multe ori, metodele conventionale trateaza pasul 1 pentru a rezolva pasul 3, fara a tine cont de fapt, ca intreruperea circuitului electric/ energetic este cea care trebuie rezolvata, nu cauza/ amintirea care a provocat-o. Echilibrarea sistemului energetic se realizeaza pur si simplu, prin stimularea capetelor acestor canale energetice (meridiane).
Afirmatia de baza spune: “Cauza TUTUROR emotiilor negative..” asta inseamna ca sunt cuprinse teama, fobiile, furiile, regretele, anxietatea, depresia, amintirile traumatice, grijile, vinovatiile si TOATE emotiile care ne limiteaza performantele in sport, afaceri, arta, practic toate domeniile care sunt afectate de emotiile restrictive pe care le traim.

Astfel spus, toate emotiile negative au aceeasi cauza: intreruperea “zzzzzt” electrica in corp, deci pot fi eliminate in acelasi mod, prin echilibrarea energetica.
Punctele de acupunctura se afla pe suprafata pielii, insa meridianele in care se deschid traverseaza corpul si trec prin fiecare organ si grup de muschi. Meridianele reprezinta fluxul sanguin al energiei corpului si ele unesc aceste puncte energetice, adevarate “zone fierbinti” care pot fi stimulate cu ace sau presiune fizica pentru a elibera sau redistribui energia.